|
In continuare va prezentam pestii marini:
BACALIARUL (Odontogadus merlangus euxinus)
Reprezentant al pestilor din apele reci, bacaliarul este un gadid tipic din Marea Neagra. Gadidele sunt pesti din regiunile nordice si care are caracterele familiei bine reprezentate. Din ficatul lor se extrage renumita untura de peste. Aripioara dorsala este formata din trei secmente distinct delimitate, iar cea anala din doua secmente. Aripioara caudala este mare si cu marginea dreapta. Un semn de recunoastere, pe langa cele amintite, il constituie mustata de sub falca inferioara. In lungime, bacaliarul poate creste pana la 50 cm, exemplarele obisnuite fiind insa de 20 - 25 cm. Pe corp are o picmentatie bruna-albastruie sau galben-cenusie cu reflexe violete si rosiatice. Partea ventrala este albicioasa. Traieste la adancimi de 60-80 m si se apropie primavara de mal. Este hrana preferata a morunului.
RECHINUL (Squalus acanthias)
Numit popular caine de mare, rechinul din Marea Neagra este de talie mica, in comparatie cu rechinii oceanici, care ajung la 5-7 m lungime. In coloratia corpului predomina nuanta cenusiu-albastruie, fiind pigmentat pe spate si pe laturi cu un numar neregulat de pete albastrui si albe. Pe partea ventrala (burta), rechinul are culoarea alba-galbuie. Acest dusman al cardurilor de hamsii, al guvizilor, scrumbiilor albastre si a altor pesti marini este un solitar convins. Utilizarea ficatului, ce abunda in grasime, constituie baza prepararii uleiului de peste medicinal, bogat in vitamina A. Carnea de rechin se consuma, dar este aspra si lipsita de grasimi.
PISICA DE MARE (Dasyatis pastinaca)
Pisica de mare are o forma rombica, cu linii indulcite, coada este prevazuta in prima ei jumatate cu tepi veninosi. Ca lungime are obisnuit 60-70 cm, putand atinge chiar 2 metri si greutate 6-16 kg. Pielea, lipsita de solzi, este neteda, de culoare cenusie-neagra sau verzuie-maslinie pe spate, albicioasa pe burta. La tarmul marii, pescarii o intalnesc des, cand apa incepe sa se incalzeasca. Hrana ei o formeaza pestii, molustele si crustaceii. Din ficatul de pisica de mare se obtine ulei cu un bogat continut de vitamine, cu proprietati antirahitice.
ATERINA (Atherina mochon pontica)
Acest pestisor marin, lung de 9-10 cm, maximum 12,5 cm, este o specie locala a Marii Negre. Exemplarele tinere sunt aproape transparente, din cauza structurii deosebite a muschilor. Aterina migreaza pe langa tarm in carduri mici, cautandu-si hrana in partea mai indulcita a marii. Patrunde si in lacurile litorale dulci sau sarate, fiindca rezista la mari oscilatii de salinitate.Carnea acestui peste este gustoasa si se aseamana cu cea a obletului.
LUFARUL (Pomatomus saltatrix)
Lufarul este unul din cei mai lacomi si mai de temut pesti marini rapitori. Raspandit in aproape toate marile cu apa calda, el traieste si in Mediterana si zona litorala a Marii Negre. Atinge dimensiuni de 30-50 cm, (rar 1-1,50 m), iar ca greutate 2-3 kg si exceptional 15-20 kg, lufarul este inzestrat cu atributele tipice unui rapitor. El are dentitie puternica si inoata cu viteza atat la suprafata cat si la fundul apei. Culoarea corpului este cenusie-albastruie pe spate, argintie pe laturi si burta. Se hraneste inghitind cu lacomie din bancurile de scrumbii, aterine, stavrizi, etc., Are o carne foarte gustoasa.
STAVRIDUL (Trachurus mediterraneus ponticus)
Unul din cei mai raspanditi si frumosi pesti pelagici din Marea Neagra este stavridul. Se recunoaste usor datorita corpului sau fusiform, turtit lateral, dar mai cu seama dupa linia laterala curba, acoperita cu mici placute, care, in partea posterioara a corpului formeaza o creasta ascutita. Lungimea lui ajunge pana la 40-45 cm, iar greutatea poate atinge 2 kg. Obisnuit, de-a lungul litoralului nostru se pescuiesc exemplare de 15-20 cm lungime, cu greutate de 40 g. Coloritul corpului este frumos, verzui pe spate si argintiu cu irizatii albastre-violet pe laturi si abdomen. Caracteristic la el este prezenta unei pete negre pe coltul de sus al operculului. Se hraneste cu puii de peste si pestii mici ca hamsia, gingirica, aterina.
BARBUNUL (Mullus barbatus)
Barbunul este un peste cu o larga raspandire, intalnindu-se in apele Marii Negre, Marii Mediterane si Oceanul Atlantic. Peste de fund, el este caracterizat prin corpul berbecat si prin prezenta sub falca inferioara a doua mustati lungi. Inotatoarea dorsala este dubla, intre cele doua parti ale ei existand o oarecare distanta. Corpul si capul sunt acoperite de solzi mari, care se desprind insa foarte usor. Culoarea generala a corpului este rosie, inotatoarele sunt galbene, iar laturile corpului si ale abdomenului sunt alb-argintiu cu pete rosii. Ducandu-si viata pe fundul marilor, barbunul se hraneste cu vietuitoare bentonice si detrius vegetal. Barbunul isi duce toata viata in carduri mici, explorand fundurile bogate in hrana. Barbunii sunt mult apreciati pentru carnea lor foarte gustoas
LABANUL,CHEFALUL MARE (Mugil cephalus)
La infatisare seamana cu cleanul, dar este mai mare ca acesta, mai gras, avand capul mai turtit, iar aripioarele perechi sunt apropiate unele de altele, langa cap. Labanul este cel mai mare si cel mai valoros dintre chefalii Marii Negre. Capul, mare si turtit dorsoventral, este acoperit de solzi pana la varful botului. Ochiul este prevazut cu o pleoapa adipoasa foarte dezvoltata. Lungimea maxima la care ajunge este de 63 cm si greutate de 3,3 kg, dar aceasta dupa ce trece de 16 ani. Lungimea obisnuita este insa de 25-30 cm, iar greutatea 300-1000 g. Labanul creste mai repede decat celelalte specii de chefali. Incepand cu luna mai migreaza spre coasta, patrund in lacurile litorale si chiar in gurile fluviilor. Aici cauta apa incalzita si fundul bogat in detritus, pe care il consuma cu viermii si larvele de insecte care se gasesc in el. Stau aici pana cand apa incepe sa se raceasca, retragandu-se in mare. Are o carne gustoasa, lipsita de oase marunte.
CHEFALUL AURIU, SINGHILUL (Mugil auratus
Prinsa ca o mica margea, pata aurie de pe opercul, face ca acestui soi de chefal sa i se spuna chefalul auriu. El are capul lat, acoperit cu solzi incepand de la narile posterioare. Pleoapele adipoase lipsesc. Lungimea maxima la care poate ajunge acest peste este de 50 cm, cand cantareste 800 g. De regula are 20-30 cm si greutatea de 80-400 g.
OSTREINOSUL, CHEFALUL MIC, ILARUL (Mugil saliens)
Chefalul mic are botul ascutit si acoperit de solzi pana la orificiile nazale anterioare. Pleoapa adipoasa este putin dezvoltata, incat pare inexistenta. Dimensiunile la care ajunge sunt mai mici fata de celelalte specii de chefali, exemplarele obisnuite fiind de 30-50 cm lungime si 300-500 g greutate. Peste marin, traieste in carduri, si se deplaseaza foarte rapid. Patrund in lacurile litorale in cautarea hranei si a apelor calde. Ca si labanul, ostreinosul are aceleasi obiceiuri, cu singura deosebire ca prefera apele sarate celor dulci, pe cand labanul suporta mai bine apele dulc
GUVIDUL DE NISIP (Pomatoschistus microps leopardinus)
Guvidul acesta de talie mica, 5-6 cm, traieste atat in mare, cat si lacurile litorale salmastre sau dulci, pe fundurile nisipoase, la apa putin adanca. El are corpul alungit, fusiform, pedunculul caudal lung si ingust. Cele doua aripioare dorsale sunt mai distantate decat la ceilalti guvizi, iar prima este mai scurta. Gura mica are pozitia oblica, in sus, buzele fiind subtiri. Coloritul corpului galben-cenusiu, asemanator nisipului si presarat cu mai multe puncte negricioase.
STRUNGHILUL (Gobius melanostomus)
Cel mai frecvent guvid din apele Marii Negre este strunghilul. Fata de ceilalti guvizi, are corpul ceva mai gros si inalt. Botul lui este scurt, obtuz si foarte convex, iar coltul si ismul operculului acoperit cu solzi. Coloritul general este galben deschis, stropit cu pete brune neregulate. La baza primei inotatoarei dorsale, se afla o pata neagra, evidenta. In perioada de reproducere, corpul masculilor se inegreste complet. Strunghilul traieste in zona litorala a marii, pe fundul pietros, hranindu-se cu animale de fund in primul rand cu moluste. Creste pana la lungimea de 20-25 cm.
HANOSUL (Gobius batrachocephalus)
Hanosul traieste pe fundul pietros al marii la adancimi mai mari decat ceilalti guvizi. El este cel mai mare guvid, ajungand la lungimea de 30-35 cm, si greutate de 600 g. Are corpul cilindric, pedunculul caudal lung, iar capul mare, gros, puternic turtit dorso-ventral. Ochii hanosului sunt mari, apropiati, situati in partea superioara a capului. Gura este mare si aproape superioara. Operculul si baza inotatoarei pectorale sunt neacoperite de solzi. Hanosul este galben-inchis sau brun pe spate si pe laturi, stropit cu pete intunecate, neregulate. Pe laturi se disting 2-6 dungi transversale, cafenii sau negre. Specie tipic marina, hranindu-se cu moluste, crustacei si pesti mici, se intalneste in mod exceptional in apele salmastre sau dulci. Hanosul are o carne gustoasa.
GUVIDUL DE MARE (Gobius cephalarges)
Pe fundul pietros al marii, in vecinatatea tarmului, se gaseste un peste cu capul turtit dorso-ventral, mai lat dacat inalt, cu buza superioara, groasa si latita lateral, numit guvidul de mare. La aceasta specie pedunculul caudal este scurt, comprimat lateral si inalt. Ca si la ceilalti guvizi, inotatoarele ventrale sunt unite, formand o ventuza cu care pestele se poate fixa pe stanca. Coloritul corpului este variabil. Predomina culoarea galbuie-intunecata, corpul fiind presarat cu pete brune si negricioase, dispuse neregulat. Inotatoarele sunt cenusii, stropite cu pete marunte. Se hraneste mai ales cu crustacee si creste pana la lungimea de 20-25 cm.
PALAMIDA (Sarda sarda)
Acest rapitor marin are corpul alungit, zvelt la exemplarele tinere si gros fusiform la exemplarele adulte. Se mai recunoaste dupa botul alungit si ascutit, precum si dupa prezenta a numerosi dinti puternici. Inotatoarea dorsala este dubla, fiind urmata de opt pinule, iar anala de sapte pinule. Inotatoarea caudala, scobita adanc, are doi lobi lungi. Coloritul palamidei este frumos. In stare vie ea este de un albastru inchis pe spate. Dupa moarte devine neagra pe spate, iar laturile capata o culoare violeta deschisa sau cenusie. Se mai disting 8-9 linii intunecate, inguste si dispuse oblic. Exemplarele tinere au benzi transversale lungi. Limba si interiorul gurii sunt negre, iar abdomenul argintiu. Palamida este un inotator foarte bun, intrecut doar de chefal. Lungimea atinge max. 85 cm, iar greutatea 8 kg. Rapitor lacom si nesatios, acest peste se hraneste cu sprot, hamsii, stavrizi, scrumbii, cu puiet de chefal si cateodata isi devoreaza puii.
CALCANUL (Scophthalmus maeoticus)
Calcanul poate fi socotit reprezentantul tipic al speciilor de pesti ce fac parte din ordinul pleuronectiformelor. Aceste specii au corpul asimetric, comprimat foarte mult lateral si culcat pe o parte. Calcanul este culcat pe latura dreapta si, de aceea, ochiul drept este asezat pe partea stanga, alaturi de ochiul stang. Cand ne uitam la calcan, ceea ce vedem deasupra este latura lui stanga si nu spatele. Pozitia gurii si a aripioarelor pectorale, sunt simetrice. Gura este terminala, iar aripioarele pectorale se gasesc una dedesupt si alta deasupra, in partea pe care sta culcat calcanul. Aripioara dorsala este ceea care inconjoara corpul pe partea stanga, daca privim pestele de deasupra. Aceasta asimetrie este insa secundara, intrucat apare in timpul dezvoltarii. Din ou eclozeaza la inceput un pestisor cu simetrie bilaterala perfecta, care este pelagic (de suprafata). Fenomenul de asimetrie se petrece dupa doua luni cand se culca pe una din parti, pe dreapta si devine bentonic, a propiindu-se de maluri in cautarea hranei. La exemplarele adulte, corpul este acoperit cu solzi mici si butoni ososi mari. Acestia se gasesc pe ambele laturi ale corpului. In mijlocul fiecarui buton se afla un spin subtire. La exemplarele tinere lipsesc spinii de pe butoane. Lungimea la care ajunge calcanul este de 1 m, iar greutatea de 8-10 kg, obisnuit, calcanul este lung de 0,60-0,80 m, cantarind 3-4 kg. Dupa infatisare ar parea pasnic, calcanul este un peste rapitor, care consuma in special hamsii, aterina, guvizi, barbuni si bacaliari, adica pesti bentonici si pesti care carduiesc iarna in vecinatatea fundului. Carnea sa gustoasa, alba, dulce parca ar fi pui, se consuma in stare proaspata. Icrele, marunte si fine ca nisipul marii, se pot conserva, dand un produs bun de calitate.
CAMBULA (Platichthys flessus luscus)
Spre deosebire de calcan, nu are capul rotund, ci rombic, alungit, acoperit cu solzi mici. La baza aripioarelor anala si dorsala, cat si de-a lungul liniei laterale, se intalnesc butoni ososi. Prezenta butonilor dovedeste ca ceea ce vedem deasupra nu este spatele, ci una din laturile corpului. Cambula nu creste mai mult de 35 cm, lungimea obisnuita fiind de 20-30 cm, iar greutatea 100 - 300 g. Traieste pe fundurile nisipoase, de unde-si aduna hrana: pesti, viermi, moluste, crustacei. Are o carne gustoasa.
LIMBA DE MARE (Solea lascaris nasuta
Peste marin de fund, sta culcat pe partea dreapta a corpului, care a devenit partea dorsala. Gura este terminala, mica, iar falca superioara se prelungeste peste cea inferioara, acoperind-o. In jurul gurii se observa bine franjurile. Solzii de pe corp sunt mai aspri pe partea dorsala, mai marunti pe cealalta parte, lipsind butonii ososi. In pozitia de inot, fata dorsala este de culoare cenusie-cafenie, presarate cu pete negre sau cu un desen marmorat. Fata cu care sta culcat pe fundul apei este alba. La acest peste se intalneste frecvent fenomenul de mimetism, culoarea corpului schimbandu-se foarte usor dupa culoarea fundului, intregul proces fiind dirijat de ochi prin intermediul sistemului nervos. Limba de mare traieste ascunsa pe fundul de nisip al plajelor marine de unde isi vaneaza hrana: insecte si crustacee. Ca lungime maxima atinge 30 cm, obisnuit pescuindu-se exemplare de 10-20 cm. Din cauza formei foarte latite a corpului, limba de mare are putina carne.
SCORPIA DE MARE (Scorpaena porcus)
De talie mica, 15-20 cm, foarte rar 30 cm, scorpia de mare este un peste ghebosat, acoperit cu placute osoase pe cap, iar in dreptul ochilor aparat de tentacule. Corpul sau cafeniu pare stropit cu puncte negre, bine distincte pe toate inotatoarele. Tepii inotatoarelor sunt alimentati de secretia unor glande veninoase, care reprezinta temute arme de atac. Coloritul scorpiei de mare este variat, din cauza ca are proprietatea de a-si schimba culoarea (mimetism). Aceasta specie este ocolita de pescari. ATENTIE LA TEPII SCORPIEI!
DRACUL DE MARE (Trachinus draco)
Pe fundul nisipos al marii, in apropierea tarmului, traieste dragonul sau dracul de mare. Acest peste nu depaseste ca lungime 30-40 cm. Capul umflat, cu bot scurt si cu ochii mari, bulbucati, ii dau o infatisare bizara. Prima inotatoare dorsala este formata din tepi veninosi, a caror intepatura este foarte dureroasa; ea produce umflarea puternica a piciorului sau a mainii intepate. Culoarea predominanta a corpului este cenusie-rosiatica, cu umbre galbene si albastre pe laturi, iar burta alba. Se hraneste cu viermi, crustacee, pui de peste, si, mai cu seama, cu pui de calcan. Aceasta specie este ocolita de pescari. ATENTIE LA TEPII DRACULUI!
|